Reţete

Brioșe vegane cu fulgi de ovăz, fără zahăr

briose vegane cu fulgi de ovaz

Am preparat aceste brioșe seara pe post de desert. Pot fi mâncate calde sau reci. Se păstrează la frigider câteva zile. La mine nu au rezistat mai mult de 12 ore (8 din ele le-am dormit).

Brioșele din fulgi de ovăz sunt ideale ca:

  • mic dejun
  • gustare
  • desert

Dacă ai musafiri, prepară rapid câteva brioșe și surprinde-i cu un gust subtil de scorțișoară.

Brioșele din fulgi de ovăz sunt sățioase și pot fi transportate cu ușurință într-o caserolă. Astfel, vei avea mereu la îndemână ceva hrănitor și delicios.

Brioșe vegane din fulgi de ovăz

Printează Reţetă
Porţii: 6 Timp de preparare: 30 minute

Ingrediente

  • 1 lingură semințe de chia
  • 4 linguri apă
  • 2 banane coapte
  • 100 g fulgi de ovăz
  • 50 ml apă
  • un praf de sare
  • ½ linguriță scorțișoară
  • ¼ linguriță bicarbonat de sodiu
  • opțional: afine, miere, cacao, curmale, stafide

Instrucţiuni

1

Adaugă 4 linguri de apă peste 1 lingură semințe de chia. Amestecă folosind o linguriță până când semințele au absorbit tot lichidul.

2

Pasează bananele. Folosește banane coapte bine pentru a fi mai ușor de pasat și pentru mai multă dulceață.

3

Adaugă fulgii de ovăz peste banane. Apoi, adaugă semințele de chia, apa, sarea, scorțișoara și bicarbonatul. Amestecă totul foarte bine.

4

Opțional: Dacă vrei brioșe mai dulci, adaugă miere, curmale, stafide. Eu am folosit afine pentru un gust mai proaspăt și acrișor. Adaugă cacao sau pudră de roșcove dacă vrei o aromă de ciocolată.

5

Împarte compoziția în părți egale și umple formele de brioșe.

6

Introdu în cuptorul preîncălzit la 180 grade Celsius.

7

Brioșele vegane cu fulgi de ovăz sunt gata în 20 de minute.

Valori nutriționale

PER PORŢIE Energie: 106.8 kcal // Proteine: 2.9 g // Lipide: 1.7 g // Carbohidrați: 21.1 g // Fibre: 3.4 g // Sodiu: 90.7 mg

Share this...
Share on Facebook
Facebook
Tweet about this on Twitter
Twitter

Scrie un comentariu